Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aşteptare în oglindă (catharsis... la îndemână şi la îndeochi)

Uitată pe clavir, oglinda pare
singurătate-n somn şi-n manuscris
şi-n vis frumos... acelaşi vis al aşteptării
cu geamul dinspre linişte deschis!

Visează s-o privească o femeie
în aşteptarea celui ce-a plecat
s-aştepte trenul cu mătase pentru nuntă,
în gara de atunci, uitată-n sat!

Căci vine din demult şi din departe
şi-aduce, doar pe-acolo, foarte rar,
mătase rară, pentru trena mult mai lungă
decât lungimea trenului mărfar!

Uitată pe clavir, oglinda pare
adânc la îndeochiul tuturor,
să-ncapă cei care (mai) au la îndemână
vederi înalte despre somn uşor!

Să intre toţi în apele-i morgane,
aşa, ca-ntr-o nuntire până când
apare trenul cu mătase pentru-n pururi
şi se întoarce mirele plângând!

Dar n-o priveşte nimeni, niciodată...
şi tot visează, şi rămâne-n vis...!...
Oglinda mea stă-n singurarea aşteptării
cu geamul dinspre linişte deschis!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.