Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ultima zi a Festivalului naţional al cărţii "Axis Libri", dedicată COPIILOR

Luni, ultima zi a celei de-a VII-a ediţii a Festivalului naţional al cărţii „Axis Libri” de la Galaţi, organizat de Biblioteca „V. A. Urechia” cu foarte mulţi parteneri, susţinători şi prieteni, va fi dedicată în special copiilor!

De ziua internaţională a Copilului, Cupa „Axis Libri la şah pentru copii se va desfăşura de la ora 10,00 pe Aleea Domnească, în timp ce fanfara „Valurile Dunării” va interpreta muzică de promenadă. Tot atunci va fi şi expunerea Agenţiei Metropolitan Life.

10,30: Carnavalul Cărţii, ediţia XXXV, „Personaje şi talente” (premierea, la ora 13,00; când va avea loc şi Tombola festivalului şi premierile pentru Cupa la şah). Primarul Marius Stan şi directorul Bibliotecii „Urechia”, Zanfir Ilie, se vor  întâlni cu copiii şi le vor face daruri.

11,00, Sala Belgrad la Hotel Danube Stars, revista „Convorbiri literare” şi invitaţii săi: de la Iaşi, Cassian Maria Spiridon, Marius Chelaru, Adi Cristi etc.  

14,30: micuţa Denisa Lepădatu – carte de versuri.

15,00: se prezintă, acum şi cu cărţi pentru copii, Editura Olimpias Galaţi.

15,45: cartea Verei Crăciun – „Îngeraşul”: recită actorul Vlad Vasiliu şi acompaniază Cenaclul „Dunărea”.

16,00: Moment LIMES – Cartea pentru copii şi tineret.

16,30: continuă, ca şi în alte zile, Maratonul cărţilor la Editura Eikon Cluj.

17,30: Ansamblul Estrada Copiilor de la Casa de Cultură a Sindicatelor.

18,30: desigur, cu concluzii, Festivalul va fi închis cu un cuvânt al directorului Bibliotecii "V. A. Urechia".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.