Biblioteca „V.A. Urechia” deschide o filială la Gara CFR
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” inaugurează luni, 15 iunie, o noua filială a instituţiei, amenajată în clădirea Gării CFR – Călători.
Filiala de la Gară, numită „Grigore Vieru”, va pune la dispoziţia cititorilor o colecţie enciclopedică de peste 3.000 de documente de diverse tipuri. La fel ca la sediul central sau ca la filiala nr. 1 din Casa de Cultură a Sindicatelor, utilizatorii serviciilor instituţiei vor avea acces gratuit la internet.
Bibliotecarii din noul punct de împrumut vor conta pe timpul de aşteptare al celor care aleg să călătorească pe calea ferată, dar şi pe dorinţa de a citi şi de a se informare a locuitorilor din blocurile ANL, CFR şi a celor din Valea oraşului.
Gara CFR va găzdui astfel una dintre cele trei filiale noi pe care directorul bibliotecii, Ilie Zanfir, şi-a propus să le deschisă în cursul acestui an. Cât de curând vor fi inaugurate şi celelalte două, una în cartierul „Dunărea” şi cealaltă în zona „Aeroport”.
Până atunci, conducerea bibliotecii îi aşteaptă pe locuitorii din zona Gării, luni, la ora 11,00, la deschiderea oficială a filialei. Un eveniment prin care instituţia marchează şi 120 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.