Un poem fără ceas (pentru magistrul Alexandru Bălan, La mulţi ani!)

Şi spui că trece!...dar nu trece!...şi crezi că trece înapoi!
ucide fără ezitare, nu poartă puşcă, nici cuţit,
nu ţine post, nu ţine minte, nu are marţi, nu are joi,
n-are mănuşi, nu are milă...e-un rău, e-un criminal plătit!
(dacă încerci să-i fugi din cale, e vai de visul tău...oricum,
şi-oricând te află orişiunde, şi-i tot „adio, ergo sum”!)
 
Nu se aude, nu se vede, nu plânge şi nu-i trist la mort,
nu chiuie şi nici nu râde la naştere, nu crede-n sfinţi,
nici pe păgâni nu-i pune-n samă, nu ştie sud, nu ştie nord,
nu vrea iertare, nici nu iartă, nu cere lauri, nici arginţi!
(şi dacă-i baţi mănuşa-n poartă, n-ai nici o şansă în duel,
te sfarmă numai c-o privire, cu tot cu spadă şi drapel!)
 
Nu lasă nici un treacă-meargă, nu lasă nici nitam-nisam,
intră-n huzur, şi-n sărăcie, stă şi-n bordei, şi-n palat,
face poruncă de la cine (?)...însă nu poartă nici un hram...
ucide tot: şi terchea-berchea, şi zeu, şi înger, şi argat!
(şi dacă-l chemi la judecată, nu ştii, nu poţi să-i vii de hac,
el n-are lege, nici tocmeală...el, criminalul cu tic-tac!)
 
El este alfa şi omega, dar n-are nici un dumnezeu...
nu are nici o şovăială...nu vrea nici pace, nici război...
nu are ceas, dar stă în ceasuri, merge de mână cu mereu...
şi spui că trece!...dar nu trece!...şi crezi că trece înapoi!
(publicitate: zvârle ceasul, trăieşte clipa-n veci de veci,
spune-ţi că el nici nu există...şi n-are timp, dacă nu treci!)