Extremă urgenţă: Catedrala Mântuirii Neamului Prost!

Mă aflu-n odaie şi-n puţinele, foarte puţinele momente de cvasi/linişte într-unul dintre cele mai nenorocite oraşe ale Republicii România. Cucul din pendulă îşi drege timbrul singuratic (şi in/util) şi cântă/bate paisprezece ceasuri trecute fix în sâmbăta asta ştearsă, banală, încărcată cu tot ce a văzut şi nu a văzut genialul din Haimanale. Citesc din „Cartea despre NIMIC” a lui OSHO, foarte cunoscut şi controversat filozof/înţelept indian, mort în 1990 şi celebru pentru că a invitat (şi frumos manipulat) discipolii/auditorii să-şi caute dragostea şi puritatea în/din sine, să urmărească (toată viaţa) şi să-şi descopere stropul de luciditate, picătura de dumnezeire din fiinţele lor. Nu?...Sigur că da! Însă...[cum stau eu (?) şi mă mir elegant şi delicat în odaie]...brusc, deodată şi instantaneu văzduhul curăţat de ploicică este sfâşiat (din toate sensurile şi unghiurile şi punctele cardinale) de cele mai multe şi mai nesimţite instrumente contemporane, după fierăstraie şi bormaşini: claxoanele de nuntă! Aerul se sfărâmă şi cade pe caldarâm! Păsările, atâtea câte mai sunt pe meleagurile astea sfâşiate de teroare, se opresc din zbor şi din tril şi din frumuseţe! Îmi cade litera din carte şi Maria din icoană! Îmi cade auzul! Şi văzul! Şi mirosul! Nu mai sun la Poliţie, că agentul (sau ce-o fi acela de răspunde la telefon) nu poate face nimic, sărmănelul! Nu mai sun la Primărie şi nici la alte Inutilităţi publice, că dumnealor n-au prerogative, n-au pârghii, n-au instrumente, n-au legi, n-au...! Dacă n-au, n-au! Cu ce să intervină, sărmăneii şi drăgălaşii bugetari, în apărarea dreptului la ordine şi linişte în cetate?...Aceşti gherţoi cu claxon se consideră buricul pământului, nu ţin cont de nici un cod civic, etic, moral!...Sunt sigur că observaţi redundanţa, sunt sigur că-i înţelegeţi rostul şi-s la fel de sigur că simţiţi (şi dumneavoastră) necesitatea unor alt fel de argumente în bătălia cu săriţii de pe fix, cu scăpaţii de sub control! Nu?...Sigur că da!...Şi cum să mai citesc, să mai simt asaltul divinităţii din scrierile lui OSHO? Nu-i mai bine să aştept sosirea nopţii?...Iată, se aude sosirea nopţii! Citesc! Nu, nu mai citesc! Fiindcă, în cartierul cu WBC şi cu cele mai multe Pompe Funebre pe cap de locuitor, nişte baragladine pornesc miile de decibeli şi miile de urlete ale câinilor ne/vinovaţi! Şi nici o lege nu are nici o putere asupra lor!...Şi nu-i mai bine să aştept dimineaţa?...Iată, se crapă de ziuă! Plec!...Pe stradă, limuzine pline cu ghiorlani afumaţi şi cu difuzoare date la maxim se întorc de la nuntă! Şi nimeni nu-i poate opri!...Sărmanul Galaţi! Un oraş plin de kitschuri, de truisme, de aroganţe şi de snobi!...Trebuie urgentată, prin cod roşu, Catedrala Mântuirii Neamului Prost!