Anul acesta, anul trecut, anţărţ... şi mai departe (prolegomene la re/facerea lumii)

Am auzit că (în anul acesta) nu mai vine toamna
pe deal şi pe vale, pe sus şi pe jos,
că nu mai vine nici în crâşmă, nici în biserică,
nici în rai, nici în iad, că nu va fi nici urât, nici frumos,
că va fi aşa cum vrea şi cum ştie fiecare,
după chipul şi asemănarea vorbelor şi faptelor
de apropiere ori de îndepărtare, de ocară ori de iertare,
că (în anul trecut) a fost ultima toamnă,
ultima care ne-a condamnat şi care, iată, ne condamnă
la regretul că am fost odată ca niciodată,
însă nu ne-a trecut prin cap că vine şi nota de plată!

Am auzit că (în anul viitor) va să vină anul trecut,
că (după anul trecut) va să vină anţărţ,
că va să vină totul, din urmă, până la început,
că numai re/facerea lumii mai poate aşterne viitorul
în care să fie şi toamnă, şi care să ne aştepte
pe fiecare, după vorbă, dar şi după faptă,
cu bune şi rele, cu frânte şi drepte...
cu gândul şi cu sufletul pe tavă... lângă nota de plată!