Trei ori trei egal cu şase! (II)

Ce armată?! Vai de mine! Tot nasol am nimerit-o!/ Ei s-alcoolizau la umbră şi falau Lindo Cielito!/ Eu spălam buda cu lama, că aşa pofteau oltenii:/ nişte tot un fel din ăia din regimul buruienii,/ nişte petrecuţi prin şcoală ca gâscanii prin răstoacă,/ nişte caporali bicisnici şi sergenţi muşcaţi de vacă!/ Mă puneau să bat bocancii prin scaieţi şi prin nămoluri,/ să se înspăimânte, cică, toţi duşmanii din subsoluri!/ Şi să car grenade, ţinte, mult mai mult ca zeul Marte,/ fiindcă, în noapte, pe şestache, răscoleam câte o carte!/ Pentru ei, mârlani cu grade, logica şi alfabetul/ nu aveau nici o valoare!... Numai puşca şi afetul/ trebuiau să meargă strună!... Lustruiam, râzând, focoase! Dar ei ştiau una şi bună: trei ori trei egal cu şase!//
Deseori (şi fără teamă) mă durea-n mitralieră!/ Făceam zbârnă şi plantoane şi suduiam pe lângă Sferă!/ Şi spălam veselăria pentru tot batalionul!/ Şi căram gloanţe cu ligheanul! Şi măsuram tot poligonul/ cu chibritul, cu lopata, că aşa pofteau oltenii:/ nişte tot un fel din ăia din regimul buruienii!/ Dimineaţa, ziua, seara mă muştruluia majurul/ şi urla să fiu ca tunul, viu şi iute ca mercurul!/ Şi zbiera: „Culcat! La stânga! Fuga marş!” Iar eu: „I’m sorry!”/... Şi rosteam, ca şi acuma, ultimul „Memento Mori”!/... Dânsul, plin de draci şi slană, cu priviri hitlericoase,/ repeta printre măsele: trei ori trei egal cu şase!//

A venit, apoi, sfârşitul! M-au lăsat (idem) la vatră!/... Vântul, tot acelaşi, bate! Câinii, tot aceiaşi, latră!/... Şi-au schimbat (puţin) viteza, şi-au modificat (puţin) răspărul,/ dar tot parul cu mutelcă programează adevărul!/... Eu? nu apăr sărăcia, nici palate cu surcele! Vreau Demult... fiindcă moare dorul meu ş-al mândrei mele!//... Nu? Sigur că da!

Cum ziceam, acest soi nemuritor de „savanţi” s-a căţărat pe caprele schilave ale bietei Românii! Cu paiul şi cu furtunul (dar şi cu tot neamul lor de la Burebista înspre încoace) au supt globulele roşii şi albastre ale cestei Patrii frumoase, însă fără de noroc! Suntem o Republică nevertebrată, un popor fără cap-compas! Că alde cei trecuţi prin şi prezenţi în Casa Penalilor şi Penibililor din Bucureşti fac legi pe care să le poată încălca, sprijină infractori, ţipă la Presă, cultivă lenea şi nepotismul, nu sunt în stare să păstreze Acasă minţile luminate ale cestui neam paralizat de tot felul de mocofani şi plagiatori cu elicopter la scară, cu capul gol şi cu paie-n nas! Să ne amintim de Mihai Eminescu? Sigur că da!... ”Cum nu vii tu, Ţepeş doamne...!”