Pe săturate (nostalgia şcolarului repetent)

Fluture naiv, albastru,/ nu te-am mai văzut de când
mă jucam cu-n zmeu cuminte/ şi n-aveam ileană-n gând...
tu treceai încoace-ncolo/ şi-nvăţai să zbori încet,
ca un cavaler destoinic/ şi în pas de menuet...
tu dormeai pe floare rară,/ eu dormeam pe iarbă deasă,
zmeul adormea pe gânduri,/ cu ileana cea frumoasă!
 
Toţi stăteam numai pe-afară,/ toţi eram frumoşi de câmp...
şi citeam poveşti cu carul/ mare, sub salcâmul strâmb,
şi sub salcia din râpă,/ şi sub teiul drept şi nalt,
plin cu păsări talentate/ pân-la cerul celălalt...
până când şi până unde/ nimenea nu mai întreabă
dacă viaţa nu-i prea scurtă,/ dacă moartea nu-i degrabă!
 
Fluture naiv, albastru,/ te visez că n-ai murit,
n-a murit nici zmeul tandru, nici ileana de la schit...
de la schitul cel cu zimbri,/ cel cu-n făt-frumos şcolar
repetent la umbra lunii/ şi-a cireşului amar...
şi mi-i dor de toţi, întruna/...şi tot cred că se mai poate
să mă-ntorc la voi, acolo/...să visăm pe săturate!