Ultima îmbrăţişare (cod violet)

Aud paşi suind pe coastă,/ mici şi rari şi fără vlagă...
parcă vin din altă lume,/ parc-au mers o viaţă-ntreagă,
parcă sunt străini pe drumul/ cest aducător la mine,
parcă-s paşi bătrâni, cu zile/ scurte-scurte şi puţine,
zile triste, zile negre,/ secetoase şi amare,
parcă nu mai pot să urce/ şi pot numai să coboare!
 
Şi chiar cred că nu ştiu cine/ se încumetă-n dogoare...
oare ce durere-ndeamnă/ ceşti paşi singuri pe cărare?
se apropie, s-aude,/ o aud tot mai aproape,
dinspre margine, spre margini,/ prin ţărână şi hârtoape,
dinspre ce-o fi fost să fie,/ înspre ce va fi să poată
fi, cumva, dacă nu-ncepe/ cel mai sigur niciodată!
 
Caut încotro s-aude,/ dincotro m-aştept s-apară...
şi o văd...şi mă cutremur.../ e bătrână, singulară...
duce cumpănă-ntr-o mână,/ ciutură-n cealaltă mână...
se opreşte...vrea să plece.../ şi o rog să mai rămână...
deschid poarta, deschid uşa.../ şi-o îmbrăţişez degrabă:
e-o fântână părăsită.../ vrea să-i dau un strop de apă!