Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Raiul e deschis… până pe 28 august

* Provocarea tecuceanului Henri Codenie * Preţuri mari, calitate „naşpa”!

Fotograful belgian adoptat de Tecuci, Henri Codenie, recidivează cu cea de-a treia expoziţie a sa, deschisă pe simezele Casei de Cultură a municipiului.

Absolut toate fotografiile din această expoziţie sunt făcute în parcul central, ne-a spus autorul expoziţiei deschise publicului între 11 iunie şi 28 august. Numele expoziţiei:  „Colţ de Rai. Impresiile fotografului belgian Henri Codenie”.

La deschidere au participat primarul Tecuciului, Eduard Finkelstain, şi proprietarul de… Paradis, adică proprietarul restaurantului „Colţ de Rai”,  Vasile Dănăilă – Pazvante, celebrul administrator al parcului.

Din nou, belgianul cu ochi ascuţit, care a fotografiat altădată poluarea din combinatul gălăţean şi chivuţele, face observaţii interesante, atunci când spune că a vrut să ne arată fotografie adevărată, după ce a văzut în parcul raiului cu pricina şi la catedrală tot felul de aşa-zis specialişti fotografi, care obţin sume exorbitante făcând poze urâte la nunţi.

Ca să reproducem exact: „et prendre argent astronomique pour qualité naşpa”, spune artistul fotograf. „Naşpa” e, vezi bine, în româneşte…

Copii, flori, bătrâni, mirese, papagalii vorbitori ai lui Pazvante sunt „actorii” celor peste 30 de lucrări expuse de Codenie.

„Este timpul ca un  tecucean (sau din altă parte) să se ridice să  facă ceva”, spune fotograful, fost funcţionar la un minister din „capitala” Europei, dar şi ziarist, globetrotter şi fotoreporter, căsătorit de câţiva ani la Tecuci şi cu Tecuciul. „Au trecut 20 de ani de la Revoluţie… şi nimic nu mai scuză să nu se facă nimic”, adaugă belgianul adoptat, îndemnându-şi concetăţenii la lucruri uimitoare.

Măcar în domeniul fotografic, unde Codenie spune că lasă terenul liber pe simezele Casei de Cultură, din septembrie, „fotografilor superiori” care îşi vor putea astfel arăta de asemenea măiestria. Atenţie, fotografi, s-a aruncat o mănuşă!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.