Casa de Cultură din Tecuci e azi în sărbătoare!
Astăzi, 7 august, Casa de Cultură a municipiului Tecuci este în sărbătoare. Aici vor avea loc manifestări care să marcheze aniversarea instituţiei cultură care începea să se ridice acum 130 de ani.
„Ziua uşilor deschise” vor începe de la ora 10,00, cu primirea invitaţilor şi un Te Deum, şi de vizitarea clădirii recent reabilitate, aflăm de la Aida Zaharia. De la ora 10,45, la sala Studio, notabilităţile vor rosti alocuţiuni. Va urma un program artistic al artiştilor Casei de Cultură, recitaluri poetice ale membrilor Cenaclului literar „Calistrat Hogaş”, decernări de diplome celor care de-a lungul anilor şi-au adus contribuţii la promovarea actului cultural pe plan local, naţional şi internaţional. Sunt aşteptaţi primarul Tecuciului, Daniel Gerhardt Ţuchel, viceprimarul municipiului, Mitică Hulea, deputaţii Victor Paul Dobre şi Mircea Nicu Toader, consilierii municipali şi judeţeni, directorii instituţiilor culturale din Tecuci, ai unor şcoli, scriitori, muzicieni, foşti angajaţi ai Casei de Cultură, colaboratori.
De pe site-ul Casei de Cultură notăm începutul istoriei instituţiei: 1886 - 1887 - s-a construit clădirea, pe planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, sediu în care a funcţionat iniţial Primăria, apoi Casa Agronomului. În 1938 apare Căminul Cultural orăşenesc “Calistrat Hogaş”, iar în 1953 se înfiinţa aici Casa Raională de Cultură.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.