Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Balada infinitului mărunt (august poem)

Ce vrei? ce faci? de ce mă târcoleşti?
ce duh te smulge din astâmpărare
şi te trimite-n infinitul meu
mărunt, sfrijit şi gata să pogoare
într-o absenţă plină cu prezent,
într-o vecie grea, indiferentă?...
(unde ai fost, viclean mântuitor,
când căutam ieşirea din placentă...
şi mă grăbeam să-mi lustruiesc afară
augusta mea deşertăciune chioară?)

Mi-ai zdruncinat opaiţul curat
când am jurat pe literele tale,
dar am văzut că sunt biet sfeşnic mort,
un uricar naiv, de trei parale,
că nu mă leg şi nu tânjesc a fi
legat de început (şi de lumină)...
(drept pentru care sunt legat la stâlp
şi obligat s-ascult cum se declină
focul pe care-am pus biblioteca,
iertarea, visul, alfa şi omega!)

Te faci că nu m-auzi, că nu mă vezi,
dormi pe consoane, sforăi pe vocale...
sunt paralel cu înţelesul tău
ascuns în mari minciuni fundamentale,
mă faci să-ngenunchez, să mă târăsc
(bicisnic) de la ana la caiafa
când tu (parşiv, căscat şi criminal)
cânţi aleluia, cântăreşti otrava...
şi-o zvârli frumos, la toţi, pe săturate,
n-această lume fără predicate!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.