Amintiri din puşcărie (bulevardier... de mare altitudine)

Nu-s cel ce sunt... mai caut... şi mai caut...
mai am oleacă... poate dau de mine...
şi poate aflu ce-s, ce nu-s... şi poate
încep să-mi spun: ce (dez)acorduri fine

vibrează-n hohotiri şi în percuţii
de supra/faţă şi de adâncime
când strig să mi s-arate adevărul,
dar mi se-azvârle-n geam cu antonime!

Şi când întreb (cu ochii spre înaltul
necunoscut) ce sinonime are
acest real apatic, plin cu sine,
unde (g)lumesc şi eu cu-abstractizare,

îmi ia din ochi, îmi hâţână ograda,
îmi şterge mintea... râde... nici nu-i pasă,
mă trece-n lista neagră şi îmi spune
să circul şi să cânt la altă masă!

E timpul să-mi dau seama că pământul
e-un biet rotund, o biată puşcărie
în care nişte triste jucărele
suportă renghi, neant şi băşcălie!

Sunt cel ce nu-s... dau bir dezamăgirii,
sunt lămurit, stau drept şi bat din drâmbă:
oricând şi-oriunde, mândru, demiurgul
se scarpină-n cu-ti-e şi mă strâmbă!