Miozotis (nimic nou despre uitare)
De mult n-a mai venit la mine zeul...
şi ştie unde, cât şi cum l-aştept
să bată-n poartă şi să bată-n geamuri,
să-mi suie resemnarea-n ochiul drept,
şi-n ochiul stâng să-mi suie împăcarea
cu gândul şi cu sufletul, cu tot
ce-am lăcrămat naiv, până iubirea
mi-a dat în dor, şi amăgirea-n rod!...
O dată a venit... la începutul
iluziei că sunt, că mi s-a dat
secunda sacră a eternităţii,
dreptul de-a-mi trece moartea pe curat,
dreptul de-ai spune zeului în faţă:
nu-s robul tău, dar nici duşmanul tău,
toţi suntem sclavii cinelor de taină...
să scoatem infinitul din dudău!
O dată a venit... (cu-nfumurarea
stăpânului pe vreme şi pe timp,
cu gândul să mă ia din bună stare
şi să mă dea-ntru cel deşert, la schimb...
dar m-a lăsat să vadă ce se-ntâmplă,
dacă pricep ce-nseamnă rai şi iad,
să-mi smulg năluci din contra/metafizic,
să-l laud, să-l conjur)... şi a plecat!...
Îl rog frumos: te rog frumos, ascultă,
nu-i greu deloc, e bine să m-asculţi...
eşti mare, primul, ultimul, eşti totul...
sunt ne/greşit printre cei proşti şi mulţi...
vino şi dă-mi puterea împăcării,
cărarea grea şi scumpă spre-ndărăt,
dă-mi resemnarea, farmecul uitării...
altfel, nu vreau (în veci) să te mai văd!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.