Palimpsest (atac la hieroglife)

Aş zice (fără milă) dar n-am curaj să zic:
mi-i milă (fără margini) de marele Nimic...
stă trist, pe prispa casei ce se numeşte Cer
şi numără vacarmul (s)clipirilor când pier
în sensul Resemnării şi-al Facerii de bine,
al găurilor Negre, lipsite de ruşine...
şi-al găurilor Albe: lungi sfere emotive,
fecunde-n Totdeauna, ascunse-n hieroglife!
 
Şi-ncearcă să priceapă ce/unde a greşit,
pe lungul şi pe latul acestui Infinit,
când a uitat Gunoiul cu minte pe pământ
şi-a potrivit ciomagul păgânului pe Sfânt,
când a umplut cu mere/ispite carul mare
şi carul mic...dar fără răspuns la întrebare:
de ce întinzi capcana Păcatului spre mine
ş-apoi mă dai (aiurea) la Jurii filistine,
 
să-mi caute-n seminţe şi să mă dea la Iad
când văd atâtea stele cum nu se coc şi cad?
Aş zice, fără milă: hai să jucăm şotron,
s-asculţi ce (mai) înseamnă Maria şi Ion,
aici, unde Sfinţiţii cu-apucături Păgâne
falsează pe Scriptură...şi vezi dacă rămâne
de cruce, de tămâie, de steauă, de uitare...
din Sâmburele-cifru: gunoaie-n fecundare!