Orfelina (de/spre nimeni)
Ieşi din lut şi te sui spre lumină, încet...
şi frumoasă din prima secundă...
şi nimeni nu-ţi cântă şi nu te leagănă
în/spre calea laptelui, rotundă!
Nimeni nu te aude cum cauţi pe brânci
raza aceea, înălţătoare...
şi nimeni nu se apropie de tine,
mireas-a nimănui, muritoare!
Măcar să-ţi dea o picătură de apă
şi să te ajute să te ridici
şi să pleci mai repede din ceastă lume
condamnată la silnicul aici!
Ies din cer şi mă dau la-ntuneric, încet...
şi urât din prima clipită...
şi toţi mă descântă şi toţi mă leagănă
în/spre calea otrăvii-ispită!
Şi toţi mă aud triumfal în păşire...
şi mă împing, luciferici, spre lut...
şi mă sugrumă, inexorabili şi strâmbi...!
o, doamne, cât dumnezeu am pierdut!
Tu rămâi în lumină, eu pier n-întuneric...
(şi câtă stea am avut, câtă stea!)...!
Eu te las pe calea laptelui, cuminte
şi pururi singură, volbura mea!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.