Omul cu praştie şi frică (poem pentru pian şi vioară în aer bemol minor)

Hai, vino până la mine, vino să vezi
cum nimeni nu mai trece să se înfrupte
din livada mea...!... nu pot veni, nu pot veni...
locuiesc într-o pasăre cu picioarele rupte!

Pasărea aceea... care a fost în livadă
când toţi pomii erau albi ca nişte mirese...
un om flămând a zvârlit cu praştia... şi acum
zboară continuu, nu are pe ce să se aşeze!

Zboară continuu... zboară până moare...
pot să spun că pasărea asta locuieşte în zbor...
încep să tremur, începe să-mi fie teamă,
din ce în ce mai teamă şi grijă că am să mor!

Nu te opri, pasăre... te rog, nu te opri...
nici primăvara nu mai ajunge în livadă...!...
nu mai plânge... fii liniştit… zboară fără frică...
eu sunt pasărea care nu moare niciodată!