Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Luni, Dunărea trece pe la Ţinc

Spaţiu insolit: pentru prima dată, mansarda de la Casa Colecţiilor – fosta Farmacie Ţinc – va fi luni, 29 iunie, de la ora 12,00,  gazda unei mese rotunde care va aduna specialişti gălăţeni în istorie.

Tema, generoasă: „Gurile Dunării, zonă de convergenţă europeană”. Organizatori sunt Muzeul de Istorie şi Universitatea „Dunărea de Jos” – Facultatea de Istorie.

Vor participa la dezbatere cadre didactice de la cele două entităţi culturale, dar şi de la alte instituţii. Sunt aşteptaţi, printre alţii: Sergiu Dumitrescu - directorul Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu, părintele Eugen Drăgoi - editor şi profesor, prof. Ilie Zanfir - director general, Letiţia Buruiană -  director adjunct şi Valentina Oneţ - şefa secţiei Colecţii speciale, de la Biblioteca „V. A. Urechia”,  cadre didactice universitare -  asist. drd. Arthur Tuluş, lector dr. Constantin Ardeleanu, asit. drd. Eugen Zuică – de la Universitate, muzeografa Magda Tuluş – de la Muzeu, prof. Florin Cernat – director la Şcoala 43.

Va fi, desigur, încă o baie de istorie, cu care muzeul ne-a obişnuit şi până acum.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.