CRONICĂ DE CENACLU/ Cu ironia prin cotidian

Liviu Cocei ne-a citit, vinerea trecută, un eseu filosofic, intitulat "Atunci când ironia ucide...", care a reuşit să nască dispute între cenaclişti.

Radu Vartolomei este de părere că textul nu este sec în idei, ci la nivel de construcţie, iar Liviu ar trebui să-l închege într-un mod mai atractiv pentru cititor. Andrei Velea consideră concluzia textului ambiguă, dar apreciază citatele introduse, deşi sunt folosite în mod abuziv; crede că unele formulări nu sunt potrivite şi îl sfătuieşte pe autor să fie mai personal în exprimare, deoarece lucrarea devine aproape didactică. Anca Şerban-Gaiu consideră că textul este incitant, mai ales prin ideea "până unde poate merge libera exprimare?". Simona Vartolomei înţelege că ironia nu are efect oriunde. Ea e de părere că stilul didactic menţionat anterior este un reflex pornit din studiile autorului. Stilul articolului de tip eseu, ce include citate şi note de subsol, poate deveni nu numai sec, ci şi preţios. Ion Avram vede o lucrare interesantă şi crede că filosofarea nu e pur teoretică, pentru că implică şi cotidianul. El nu e de părere că termenii academici şi didactici folosiţi ar fi rigizi, considerându-i accesibili. Stela Iorga consideră că textul este bine condus şi că avem de-a face cu o tratare de bun-simţ a subiectului. Cristina Dobreanu crede că scriitura prezentată este puţin cam încorsetată, deşi eseul este echilibrat. Apreciază titlul şi talentul literar al lui Liviu Cocei, însă i-ar fi plăcut ca acesta să fie mai aproape de text, mai personal. Simona Toma vede un text aşezat, cuminte şi cu prea mult bun-simţ. Ea crede că autorului îi lipseşte o anumită sclipire şi se arată uimită de încheiere, la care nu se aştepta.

Astăzi, de la 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Ilie Răpcianu.