O cerere de iertare (se dedică doamnei Tincuţa Boza... în ziuă aniversară)

!un copac în mijlocul furtunii
strigă plin cu păsări către cer
doamne dumnezeule mă iartă
dacă până mâine am să pier!

!cred că-n noaptea asta se termină
zilele pe care mi le-ai dat
sunt bătrân dar cuiburile-s pline
cu-nceputuri gata de cântat!

!simt că mi se smulge rădăcina
crengile cum toate mi se frâng
vântu-mi intră-n inimă şi-mi taie
răsuflarea de salcâm nătâng!

!nimenea nu trece să mă vadă
nimenea n-aude cum te rog
doamne dumnezeule fii mare
sparge-mă şi zvârle-mă în foc!

!dă-mă hrană flăcării flămânde
astfel pot să fiu şi eu folos
dar aşeaz-aceste cânturi calde
n-alt copac mai tânăr mai frumos!

!poate m-oi nălţa dintr-o cenuşă
înc-o dată drept salcâm şi demn
pân-atunci gândesc numai la tine
toată veşnicia mea de lemn!