Un domn

(despre Mihai şi Iulian, doi sponsori care vor scoate „copilăria cu flămânde” în ochii dumneavoastră)

Orbul trece singur prin toamnă, ca şi cum ar vedea toată piaţa plină cu dumitriţe. Alege una albă, una roşie şi una mov. Apoi se grăbeşte încet, pe acelaşi drum, parcă ar vrea la marginea lumii pestriţe să le ducă. Poartă pietre de Stix în pantof.

Iar prietenul meu, domnul Dimineaţă, adună şi numără banii. Este vânzător de flori şi are nume frumos. Şi are nevastă somnoroasă şi pantofi cu scârţ. Se hlizesc la lună şi socotesc arginţii de două ori, să nu le alunecadă vreo monedă din casă.

Domnul Dimineaţă nu crede în cuvinte iliade şi în cuvinte odisee. Cum să poată crede, când visează un orb înşelându-l, şi nu mai are ce număra şi ce vinde, şi se repede cu duşmănie la prima zăpadă, să nu-i spulbere florile, banii şi gândul?!

Orbul pleacă singur prin toamnă şi apoi se loveşte de marginea timpului, îşi vede cu vârful bastonului urmele…Plouă mărunt, piatra de Stix îl doare pe drum înapoi, vânzătorul ia florile gratis, vinde Vede, însă nu ştie că eu chiar umbra orbului sunt.