Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

LANSARE DE CARTE la librăria „Donaris”

Scriitorul Ciprian Măceşaru lansează sâmbătă, 28 noiembrie, între orele 18,00 - 20,00, la librăria „Donaris”, un nou volum de poezie, intitulat „Locul în care n-am ajuns niciodată”.

Gazdele evenimentului vor fi Doru Căstăian, Adrian G. Secară şi Victor Mihăilescu, care va prezenta un recital. Potrivit organizatorilor, autorul volumului de poezie va citi, în premieră, şi câteva fragmente dintr-un roman în lucru.

Ciprian Măceşaru este originar din Câmpina, a debutat în anul 2007 cu volumele „Cântecul greierilor de sub calea ferată” (poeme) şi „Dialoguri în oglindă” (interviuri), apărute la Editura Curtea Veche. Este prezent în antologia „Cele mai frumoase poeme din 2010”, selecţie realizată de Claudiu Komartin şi Radu Vâncu.

A publicat articole, interviuri, proză şi poezie în reviste precum: „Litere”, „Arte & Idei”, „România literară”, „Cuvântul”, „Altitudini”, „Poesis International”, „Orizont”, „Mu” (Spania). Autorul este fondatorul şi directorul revistei „Accent Cultural” din Bucureşti.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.