Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

17 premii pentru elevii talentaţi

În cadrul Festivalului Naţional de Carte „Axis Libri” s-a desfăşurat Concursul „Scriitori de ieri, de azi şi de mâine” – iniţiat de Lucia Ovezea – preşedintele Asociaţiei Difuzorilor şi Editorilor – Patronatul Cărţii.

„Concursul este un proiect început acum doi ani. De obicei, lansăm o temă în şcoli şi aşteptăm lucrările copiilor timp de o lună, după care îi premiem pentru a-i încuraja şi a le facilita discuţii cu autori de carte şi scriitori profesionişti. La Galaţi s-au înscris peste 100 de elevi,  cu lucrări structurate pe două teme «Galaţi – oraşul inimii mele» şi «Dunărea, cale de ape». În final au fost premiaţi 17 elevi”, ne declară Lucia Ovezea.

Juriul a fost format din Corneliu Antoniu, Victor Cilincă, Sterian Vicol, Letiţia Buruiană, Florina Zaharia, George Lateş şi Lucia Ovezea- preşedintele juriului. S-au atribuit premii pentru talent, stil originalitate, pe două categorii de vârste, 8-14 ani şi 15-18 ani.

Marele Premiu a fost obţinut de Oana Lungu, de la Colegiul „Cuza” şi de Elena Jitca, de la CNMK. De asemenea, premiul preşedintelui juriului a fost acordat Georgianei Bristena Mantu – eleva cu cea mai mare medie de admitere.

S-au mai acordat distincţii şi altor elevi: Diana Boşneagă, Iulia Grecu, Ana Maria Barbu, Georgiana Arhip, Liana Dinică, Roxana Cristea, Arabela Nedelcu, George Netu - de la CNVA, Beatrice Caitas şi Andrada Popa - de la „Cuza”, Ioana Staicu, Alexandru Crăciun şi Alina Bocăneală – Şcoala Nr. 28 şi Ioana Istrătescu - de la CNMK.

Tinerele talente au fost felicitate şi li s-au oferit premii în cărţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.