Ce făceau oamenii, pe timpuri, în Ajunul Crăciunului

Una dintre cele mai importante zile din Ajunul Crăciunului este chiar 24 decembrie, cunoscută ca zi de post aspru. În trecut, exista obiceiul ca femeile să mănânce numai seara prune uscate sau poame fierte. Totodată, se făcea un desert tradiţional, numit „scutecele lui Iisus” sau „pelincile Maicii Domnului”, din turte subţiri, coapte pe plită şi umplute cu o cremă obţinută din sămânţă de cânepă zdrobită.

Seara, când se mătura, gunoiul nu se dădea afară, ca să nu ai supărări şi pagube la vite. Coşurile se măturau, iar funinginea se arunca în vie. În dimineaţa acestei zile, cetele de copii umblau din casă în casă, cu Colinda, obicei care se mai numea „Moş-Ajun”, „Bună-dimineaţa”, „Colinduşul” sau „Bună dimineaţa, la Moş Ajun”. În unele zone ale ţării, colindătorii se numeau „piterei” sau „pizerei”.

Tradiţia era ca atunci când intră în casă, să scormonească focul din vatră. Colindătorii primeau covrigi, colaci, mere, turte şi nuci. Cel mai cunoscut obicei din Ajun era „mersul cu icoana”. Băieţii din corul bisericii colindau din casă în casă, stropind cu aghiazmă casa şi locatarii, cântând troparul Naşterii Domnului. Din acest lanţ de obiceiuri nu lipseau „Moşii de Crăciun”. De aceea, în ziua de Ajun se împart pentru răposaţi colăcei, turte (acum se fac mai ales cu nucă) şi poame fierte.