Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dacă ajungeţi în Sinaia, aveţi ceva în plus de VIZITAT

Primăria Oraşului Sinaia şi Centrul Cultural „Carmen Sylva“ au inaugurat joi, 17 decembrie, „Muzeul Oraşului Sinaia“, prima galerie expoziţională dedicată exclusiv oraşului Sinaia şi locuitorilor lui, a relatat historia.ro. Din data de 18 decembrie, muzeul a fost deschis publicului larg.

Ca spaţiu-gazdă al Muzeului a fost ales Palatul Florescu-Ştirbei, în prezent cea mai veche vilă a oraşului, construită în anul 1875. În planul de sistematizare din anul 1930, Palatul Ştirbei era înregistrat ca viitor Palat Administrativ al oraşului, iar în perioada comunismului, aici a funcţionat Casa Pionierilor. După anul 1989 până în anul 2008, a fost sediul Finanţelor Publice.

Începând cu data de 18 decembrie, muzeul s-a deschis publicului larg. Cei care vor trece pragul clădirii, înscrisă pe listele patrimoniului naţional, vor regăsi pagini din istoria oraşului, vor putea admira Salonul aristocratic, pe cel dedicat personalităţilor, sporturilor, cercetaşilor, cadrului natural şi altele. Se vor putea bucura, de asemenea, şi de expoziţii temporare.

Programul de vizitare: miercuri, joi, vineri: 11,00-18,00, sâmbătă: 11,00-20,00, duminică: 10,00-16,00.

Sursa foto: historia.ro

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.