Purtătorul de cuvânt (o viaţă de negru şi o moarte de alb)

!toate negrele mele sunt absente pe ramuri...
oare unde s-au dus toate negrele mele?
eu sunt mirele lor... şi în viaţă... şi în moarte...
oare acele-s acestea?!... oare acestea-s acele?!

!doar mirese de negru şi numai mire de negru…
da, ni-i glasul urât, însă nu-i cinic, nu-i calp...
vă rog, nu mai plângeţi şi nu mai râdeţi:
sigur, atunci, la plecare, vom fi numai de alb!

!iată, noi, aici, (nu) ştim cu cine avem a face,
(nu) ştim când şi de unde vine potopul cu alice,
ne facem că trăim şi noi pe lângă oameni...
nu aveţi ce ne reproşa... şi nu aveţi ce ne zice!...

!veniţi... să stăm laolaltă până-n pânzele albe...
cel de sus lăcrămează, nu are nici o vină...
hai, negrele mele, miresele mele, întoarceţi-vă
şi arătaţi-(mi) linia subţire din anti/lumină!

!hai, veniţi înapoi... şi alungaţi lipsa din ramuri...
veniţi şi aduceţi-mi liniştirea şi somnul...
veniţi pentru nuntirea asta şi cea următoare...
şi să nu (mai) credeţi niciodată... că domnul!