Dacă păcat nu e... [(...nu-i aşa că nimic nu e?)... în memoria poetului Panait Căpăţână]

Urmează, vine... altfel, se opreşte
păcatul scump de-a crede că (nu)-i vis
tot ce se vede, tot ce nu se vede
şi tot ce-i dezlegat sau interzis!

Aproape, mai aproape, foarte-aproape
i se aude scâncetul de fiu...
şi se aude cântecul de leagăn
înalt şi niciodată prea târziu!

Ce aşteptare... numai aşteptare-i
pe jos, pe sus, prin case şi pe drum...
fără păcat, nimica nu-i în stare
de viu, de mort, de-orice şi de oricum!

De nu-i păcat... pământul se răstoarnă,
nici infinitul nu mai are sens...
păcatul duce lumea la iertare,
la vis şi veşnicie-n „sana mens”!

Şi-n trupuri şi în suflete-şi prind viaţă
nădăjduiri, smerenii, rod şi dor...
ce-adâncă-i mila-n apa botezării
mereu născând un alt mântuitor!...

[De astăzi, gata, nu mai vine mâine!...
(doamne, acum alungă acest gând)]!...
Urmează, vine... altfel, e zadarnic
nimicul tot şi tot nimicul sfânt!