Nişte monastiri (psalmul IV)

Aici, toată lumea-i a noastră...
şi-i chiar şi a voastră...şi-a lor...
sunt verbe cuminţi şi cu minte,
umplute cu slavă şi zbor!
 
Sunt zile-n veşminte de seară,
şi nopţi în veşminte de zi,
şi doruri mai lungi decât viaţa
când ai (şi când n-ai) ce iubi!
 
Când toate cuvintele-s verbe
de dus...şi de-ntors...şi de stat...
ascult şi mă uit...(cumsecade!)...
şi urc şi (mă)-nvăţ să (nu) cad!
 
Pe ţărna din deal şi din vale,
pe ploaie, pe vânt, pe omăt...
nicicum n-ai să scrii „înainte”,
nicicum n-ai să scrii „îndărăt”!
 
Aici...(negreşit şi de-a pururi!)...
pricepi să (te) miri şi s-admiri
cum toate-s aproape...şi toate
au fost şi vor fi monastiri!