Adio...şi la revedere! (eşarfe)

Nani-nani, păpuşa mea de cârpă...
tu eşti cea mai frumoasă jucărică din lume,
nu ştiu dacă-ţi place cum te-am făcut
şi cum te leagăn,
nu ştiu dacă-ţi place că nu ai un nume anume,
dar ştiu că vreau să scriu despre tine
şi vreau să citeşti până la început!
 
Am visat şi am auzit scâncetele tale
tocmai de atunci, tocmai dinainte de naştere,
când nu aveam cu cine să mă joc
şi cui să des/cânt
vorbe pure şi simple şi fundamentale
despre vremelnicie ca mod, ca timp şi ca loc
în lumea cu nemilos lângă blând!
 
Şi adunam eşarfe uitate şi azvârlite
la marginea şi în mijlocul nepăsării de toate –
eşarfe de adio şi eşarfe de revedere –
şi uite-aşa ai ajuns
cea mai frumoasă jucărică pe picioarele mele,
ţâncă fără nume, suflet care nu cere...
doar surâde şi n-are nimic de ascuns!
 
Şi nici nu trebuie să creşti mare...
trebuie numai vis – printre scâncete s/cântece –
şi totul e răscolitor, totul e minunat,
nimic nu se mai surpă
în astă eternitate indiferentă şi devastatoare,
în vremelnicia plină cu iertare şi păcat...
nani-nani, păpuşa mea de cârpă!