Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

REDESCHIDERE de bun augur la Biblioteca ”V.A. Urechia”. Mai multe muze la Salonul literar ”Axis Libri”


Moderată de prozatorul şi profesorul Theodor Parapiru, întâlnirea Salonului Literar „Axis Libri“ de joi, 3 martie, a început cu un recital de excepţie susţinut de artistele Luminiţa Vologa şi Mariana Pisică, de la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Un recital de poezie Aura Christi a fost „premiul” oferit odată cu lansarea cărţii cunoscutei poete bucureştene la Galaţi: volumul „Orbita zeului”. Poeta, redactor-şef la revista „Contemporanul. Ideea europeană”, a venit şi cu o conferinţă itinerantă, în care a militat pentru  o întoarcere a editorilor şi a criticilor şi spre cartea românească de ieri şi de azi, observând că, din păcate, în România se tipăresc mai mult traduceri, şi, din păcate, mai mult proaste traduceri, a fost potrivit să avem în continuare şi o carte americană recent premiată, într-o excelentă traducere, a profesorului gălăţean Petru Iamandi.

Iamandi, “un autentic om de cultură” (a spus prof. Parapiru), a tradus în şi din limba română “rafturi de cărţi!”, inclusiv autori cu Nobelul. Profesorul a fost autor şi coautor a 19 dicţionare şi manuale. De obicei puţin vocal, traducătorul a punctat că, la sfârşitul  romanul „Ziua Recunoştinţei”, de  A.M. Homes, tradus de el, autoarea le-a mulţumit celor şapte redactori de carte şi celor cinci agenţi literari prin mâna cărora a trecut cartea… În timp ce la noi majoritatea editurilor nu au niciun consilier literar, niciun lector, măcar un corector, iar agent literar nu există! Aura Christi, “un scriitor major”, poetă, prozatoare, eseistă, a vorbit în cadrul Conferinţei „Nevoia de lectură”, ca parte a proiectului RomâniaCiteşte.ro -  proiect multianual lansat de această revistă literară (director: Nicolae Breban), demers prin care „se afirmă europenitatea structurală a culturii române”.

Am notat, printre altele, statistică: la număr de cititori suntem sub bulgari, unguri şi polonezi. Autorii români ar trebui deci să întreprindă şi ei, la fel precum confraţii din occident, turnee-lectură în şcoli, universităţi şi biblioteci. Prof. Parapiru, criticând reducerea numărului de ore acordat în şcoli Limbii române şi Istoriei, a lansat interesanta idee a strângerii de semnături pentru înfiinţarea orei de Lectură.

Cum Salonul s-a desfăşurat chiar de Ziua internaţională a scriitorului, toate aceste lucruri au picat potrivit, chiar dacă nimeni nu a pomenit de această sărbătoare internaţională.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.