Omul fără azi (dosarele X)

!vino aşa...aşa vino la mine...
dar nu acum, nu astăzi...te aştept
mâine sau ieri, ştii unde...tot acolo,
în colţul cu păianjen înţelept,
 
în colţul cu icoană şi memorii,
cu timp oprit, cu praf pe busuioc
şi pâlpâire-n candela străveche,
sub care, suspinând, mă duc şi rog
 
maternitatea şi dumnezeirea
acestor vremuri, câtă mai avem,
să-ndemne lumea dincolo de sfadă
şi dincolo de silă şi blestem,
 
să facă alta, dacă nu se poate
vro îndreptare-n cest străin „acum”,
s-aprindă alte suflete şi stele
cu „viu” răzvrătitor supra postum!
 
!încă aud chemări în/spre memorii
şi şoapte sub înaltul meu paing...
văd ochi încă lucind în lăcrămare...
şi, unul câte unul, cum se sting!
 
!vino aşa, vino acum...(adâncul
nu trebuie să s/cadă)...să nu cazi
în resemnare, te aştept acolo...
dar, pân-atunci, sunt omul fără azi!