Terapie intensivă (XVII)

Simpaticul domn A. Ghiuţă, rămas fără nici un pic de Amăgire, dar umplut ochi cu Dezamăgire, ca şi ceilalţi, scoate plaivazul şi maculatorul şi începe să zică şi să de/scrie un "Viol fără introducere", adică o parabolă nimicitoare pe adresa nimicniciei contemporane.

Iată cum arată şi cum sună:

Brebenel e-un bou. Joiana e o vacă. Împreună
s-au iubit din tinereţe, cu încredere eternă,
au primit trifoi cu patru, două ha, în văgăună...
şi-au făcut viţei de vază prin porumb şi prin lucernă!

După aia, spre amurgul vieţii, şi-au retras mandatul,
şi-au pitit zoo/trecutul pe sub glugile mafiei...
par deştepţi şi memorabili, îşi ascultă împăratul
animalelor întinse toată harta României!

Uneori, agită hlujul, paiul, apa din căldare,
ling viţelul, sarea, fânul, rag frumos la tinerime,
dau din cozi, din ochi, din coarne şi cu sfaturi populare...
vaca e-ncălţată bine, boul suge din vechime!

Fătul zburdă, face bale când îi cere o viţică
sorg mai crud, mohor mai verde, să n-o doară în măsele.
El, ca orice fiu de vită, o scuteşte de urzică,
o invită şi-o tratează-n grajdul său cu trei nivele!

Îi propune viaţă nouă... (iar pe ea o umflă plânsul)...
îi promite tot tacâmul... şi protecţie-n cireadă -
nu cumva să îndrăznească vrun viţel mai prost ca dânsul
să i-o sufle taureşte, fără ca să stea la coadă,

nu cumva vro slăbiciune sau vro zoo/slăbătură
s-o ademenească, noaptea, prin păring şi prin vâlcele!...
(vai şi-amar de cine fură, astăzi, fără semnătură,
trufandale şi tandreţe doar cu-n smoc de viorele!)...

Într-o zi, pe la amiază - mare vânzoleală-n turmă:
taurul comun, cu ciudă, violă viţica toată,
fără să-i sucească mintea, fără să se uite-n urmă,
fără să premediteze că-i logodnică şi... fată!

Pretendentul (la copita pângăritei) se agită,
lăcomeşte la lucernă şi ameninţă şeptelul...!...
Brebenel şi cu Joiana strechie prin răsărită...!...
Zoo/împăratul urlă: băăă, vi s-a umflat viţeeeeeeeeelul!

Va urma