Două măşti (mic... tratat de teatru)

Misterioase şi spăimântătoare
sunt ceste frumuseţi nehotărâte,
într-un flagrant/spectacol in/util:
o mască plânge!... şi o mască râde!...

Şi-n ce decor şi stil... şi-n ce costume
se desfăşoară zilnic, fără plată,
se înfăşoară-n roluri, fără trac...
din totdeauna... şi de niciodată!

Ce scenă... şi ce scene şi tablouri
în ceastă simplă tragicomedie...
ce acte, ce actori fără machiaj...
toate-n triumf şi-n morgă sine die!

Şi nici antract... şi nici împiedicare
în amănunte... straşnică regie...
orgie-n paradis... delir dantesc:
lăsaţi orice speranţă: (nu) se ştie!

Cât sacrificiu-ntru perfecţiune
cu doi actori, atât... ce să ascundă
când piesa (nu)-i pe placul tuturor:
extaz şi agonie-ntr-o secundă?!

Divină şi demonică lucrare:
joc de-ntremat şi destrămat la vise...
aplauze... urlări... fluierături...
şi uneltiri năprasnice-n culise!...

Poftiţi, vă rog... poftiţi în caruselul
cu tot ne/viul pus la încercare...
actorii noştri sunt şi dramaturgi
ai clipei cu sclipiri ne/muritoare!

Acu veniţi!... acu nu se termină!...
numai „acu” trăieşte în pursânge!...
bateţi din palme, sunteţi în flagrant:
o mască râde! şi o mască plânge!