A V-a Înflorire (mic... tratat de Beethoven)

Cred că începe-a V-a Înflorire...
chiar se aude... intră în salcâmi…!...
Din ce în ce mai albă văd coroana
sub care-mi număr trecerea... şi îmi

aduc aminte câte şi mai câte
iluzii mari şi mici, cu/fără rost,
(mi) s-au suit în zodia Fecioarei,
să spună că nu sunt, că nu am fost

pe pofta lor, pe lungul aşteptării
de dincolo de vreme şi de timp...!...
Adorm... ce sacrosanctă adormire-i
aici/acuma... nu mai pot să schimb

nimic, nu vreau întoarcere, cădere
şi aer de triumf în avatar...!...
Aşa visez că te-ntrupezi din albul
rotundului înalt, ca pe un dar

nepreţuit al umbrei din pădure,
din raiul cu tăcere şi salcâmi
când tu erai şi eu eram acolo...!...
Acuma-mi număr treacătul... şi îmi

aştern pe somn această simfonie
scăldată-n sfânt parfum devastator:
cred că începe-a V-a Înflorire
cu tine-n contratimpul viitor!