Lucrări de mare rafinament, la expoziţia "Laureaţii"
Laureaţii ediţiilor anterioare ale Concursului Naţional de Pictură „Camil Ressu”, organizat de Liceul de Arte „D. Cuclin”, şi-au expus lucrările în cadrul unei expoziţii, la Teatrul Muzical „N. Leonard”. Compoziţiile tinerilor artişti, de-a dreptul impresionante, sunt lucrate în tehnici diverse. Ceea ce le-a reunit în cadrul expoziţiei „Laureaţii” este armonia dintre forme, culori şi mesaje.
„Sunt compoziţii foarte bine articulate. Există elemente de substanţă compoziţională, de mare rafinament tehnic şi coloristic. Sunt sonorităţi în nuanţe şi culoare, contraste de forţă, şi, în acelaşi timp, zone în care conturul se evaporă. O parte dintre elevii premiaţi au adus glorie instituţiei noastre şi după olimpiada naţională. Faptul că ne-am întors cu atâtea premii înseamnă că în liceul nostru se lucrează serios. De la ultima olimpiadă ne-am întors cu şapte premii şi au fost opt participanţi. Cel puţin trei elevi au obţinut premiul I”, a precizat pictorul, profesorul şi designerul vestimentar David Sava.
Expoziţia va putea fi vizitată până pe data de 21 mai, când se încheie "Festivalul Formei şi Culorii".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.