Ultimul meu Cititor

Făt-frumos e mort, Ileano!... plânge Zmeul după tine!/ îşi azvârle buzduganul în zadar, bea şi fumează.../ ş-apoi plânge-ncet şi cântă: dă, mamă, cu biciu-n mine/ şi blestemă-mă şi spune-mi că am fost şi sunt o loază!//...
Şi mai plânge şi mai zice ist Balaur: cer iertare,/ Doamne!... dacă vrei, Mărite, îţi prezint şi mii de scuze!/... Făt-frumos dormea-n poiană şi visa Ileană mare,/ iară eu, ditai urâtul, l-am ucis de tot, să nu se/ mai audă niciodată despre el în ceastă Lume;/ toată lumea să priceapă că eu sunt viteaz şi dulce;/ că-s chiar Doctor în Magie şi că nu mă ţin de glume;/ să vedem dacă Ileana are chef să se mai culce/ cu ilustrul pierde-vară, cu flăcăul terchea-berchea;/ să vedem ce-o să mai facă, să vedem ce-o să mai spună;/ uite-aşa, să moară mama, numai eu s-o duc de-a merchea;/ să aplaude, să râdă când azvârl cu barda-n Lună;/ şi să-mi fie numai mie dragă pentru Veşnicie;/ să nu-şi mai aduc-aminte de nimica, Niciodată;/ şi să afle că am pile chiar şi la Împărăţie;/ că-s Egal cu Împăratul şi-am făcut cu el Armată!//...
A murit Ileana toată! N-a rămas nimic din ea!/ I s-a pus ceva pe suflet! A făcut inimă rea!/ N-a putut să mai îndure lipsa Fătului-frumos/ şi s-a înecat în lacrimi, într-un plâns înecăcios!//... N-a putut să mai suporte curtea Zmeului pe drumuri/ şi aluziile-i dure, de mârlan ucigător.../ şi a hotărât, sărmana, să pornească după Fătul/ mormântat în cimitirul „Ultimul meu Cititor”!//...
Şi, acum, bietul Balaur, stă prin crâşme zi şi noapte,/ se căieşte, face icter, face votcă la genunchi.../ poate-l prinde vro răceală, poate-l calcă vrun vehicul/ care strânge de pe stradă/ proşti cu diplomă şi junghi!//... De atâta băutură, nu mai are solzi ca-n basme,/ i-a căzut un cap în râpă, unu-n beci, unu-n alcool.../ a rămas numai cu unul... vai de capul lui, şi ăsta!.../ şi e galben ca şofranul, zici că-i drac modern şi gol!//... Şi se roagă prin biserici, pe la monastiri se roagă,/ poate vine tanti Aia şi-l coseşte şi-l îngroapă/ lângă cei muriţi de dânsul, lângă cei fără de care/ totu-i fals, lipsit de noimă: Pământ, Aer, Foc şi Apă!//... Plânge că era mai bine să fi fost zmeu de hârtie/ şi să nu mai strige lumea că-i urât şi marţafoi!.../ Cititorii graseiază, ricanează, delirează.../ şi azvârle cărţi cu basme în Uitare şi-n Gunoi!//...
A murit şi Zmeul!... Sfinte, încotro se-ndreaptă Lumea?/ mai există vro Salvare, vreun focar de Miluire?/... uite-aşa rămânem singuri printre noi, străini şi ultimi/ într-un Timp şi într-un Spaţiu fără nici o Nemurire!//...