Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ultimul meu Cititor

Făt-frumos e mort, Ileano!... plânge Zmeul după tine!/ îşi azvârle buzduganul în zadar, bea şi fumează.../ ş-apoi plânge-ncet şi cântă: dă, mamă, cu biciu-n mine/ şi blestemă-mă şi spune-mi că am fost şi sunt o loază!//...
Şi mai plânge şi mai zice ist Balaur: cer iertare,/ Doamne!... dacă vrei, Mărite, îţi prezint şi mii de scuze!/... Făt-frumos dormea-n poiană şi visa Ileană mare,/ iară eu, ditai urâtul, l-am ucis de tot, să nu se/ mai audă niciodată despre el în ceastă Lume;/ toată lumea să priceapă că eu sunt viteaz şi dulce;/ că-s chiar Doctor în Magie şi că nu mă ţin de glume;/ să vedem dacă Ileana are chef să se mai culce/ cu ilustrul pierde-vară, cu flăcăul terchea-berchea;/ să vedem ce-o să mai facă, să vedem ce-o să mai spună;/ uite-aşa, să moară mama, numai eu s-o duc de-a merchea;/ să aplaude, să râdă când azvârl cu barda-n Lună;/ şi să-mi fie numai mie dragă pentru Veşnicie;/ să nu-şi mai aduc-aminte de nimica, Niciodată;/ şi să afle că am pile chiar şi la Împărăţie;/ că-s Egal cu Împăratul şi-am făcut cu el Armată!//...
A murit Ileana toată! N-a rămas nimic din ea!/ I s-a pus ceva pe suflet! A făcut inimă rea!/ N-a putut să mai îndure lipsa Fătului-frumos/ şi s-a înecat în lacrimi, într-un plâns înecăcios!//... N-a putut să mai suporte curtea Zmeului pe drumuri/ şi aluziile-i dure, de mârlan ucigător.../ şi a hotărât, sărmana, să pornească după Fătul/ mormântat în cimitirul „Ultimul meu Cititor”!//...
Şi, acum, bietul Balaur, stă prin crâşme zi şi noapte,/ se căieşte, face icter, face votcă la genunchi.../ poate-l prinde vro răceală, poate-l calcă vrun vehicul/ care strânge de pe stradă/ proşti cu diplomă şi junghi!//... De atâta băutură, nu mai are solzi ca-n basme,/ i-a căzut un cap în râpă, unu-n beci, unu-n alcool.../ a rămas numai cu unul... vai de capul lui, şi ăsta!.../ şi e galben ca şofranul, zici că-i drac modern şi gol!//... Şi se roagă prin biserici, pe la monastiri se roagă,/ poate vine tanti Aia şi-l coseşte şi-l îngroapă/ lângă cei muriţi de dânsul, lângă cei fără de care/ totu-i fals, lipsit de noimă: Pământ, Aer, Foc şi Apă!//... Plânge că era mai bine să fi fost zmeu de hârtie/ şi să nu mai strige lumea că-i urât şi marţafoi!.../ Cititorii graseiază, ricanează, delirează.../ şi azvârle cărţi cu basme în Uitare şi-n Gunoi!//...
A murit şi Zmeul!... Sfinte, încotro se-ndreaptă Lumea?/ mai există vro Salvare, vreun focar de Miluire?/... uite-aşa rămânem singuri printre noi, străini şi ultimi/ într-un Timp şi într-un Spaţiu fără nici o Nemurire!//...        

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.