Un ”om” cu capul gol (pledoarie pentru pedeapsă prin purificare)

Un "om" cu capul gol şi limuzină,
trece vârtej şi calcă o pisică!...
Sărmana, este plină cu pisoi
şi doar atâta poate să mai zică:

iartă-mă, nene... m-ai ucis pe zebră,
eram aproape de maternitate,
puteai să fii oleacă mai încet...
acuma, gata, vezi? nu se mai poate

nici tu să nu ajungi la remuşcare,
nici eu să mai ocup aiastă lume...
eu am crezut că eşti un om uman,
că nu ai vrut să mă sfărâmi anume!

Sigur că da... are dreptate mama
ucisă-n prag de ziuă şi fătare!...
Mă uit după sălbaticul grăbit
s-ajungă mai rapid la mormântare,

să fie primul fante de spatie,
dar nu mai văd decât nimica toată
şi nu aud decât un râs zevzec,
de secătură scumpă, tatuată!...

Oameni curaţi, frumoase animale,
tămăduirea lumii se declină...
feriţi-vă, că vine valvârtej
un "om" cu capul gol şi limuzină!