Publicitate (mic...tratat de bălăucă)

Am să te răpesc, sublimo.../ am să te răpesc pe toată,
n-am să las nici o idee/ din Alcătuirea ta...
tu ai fost cea lai înaltă,/ cea la lungă, cea mai lată,
cea mai pură şi mai simplă.../ şi mai bla-bla-bla-bla-bla!
 
Am să te răpesc la noapte,/ când ţi-adoarme papagalul,
nu cumva să ne audă/ cum ne pregătim de ducă
unde tanti Totdeauna/ ne aşteaptă chiar în halul
cel (visat)râvnit de tine,/ domnişoară bălăucă!
 
Nu cumva să ai bagaje.../ nici măcar „la revedere”
n-o să zicem nimănuia.../ (celor care ştiu, adică,
despre întâmplarea noastră).../ nici măcar lunii de miere
din livada-n care cânt-o/ priveghere mică, mică!
 
Ştii, aceea, filomela.../ care cheamă-n miez de noapte
la cădere-n contemplare,/ la suire-n cerul nouă...
care desfăşoară-n slavă,/ celor stele crude-coapte,
imnul piscuirii sfinte/ din cuibarul plin cu ouă!
 
Cred că nici nu se mai poate/ amânare vro secundă
şi nici o un cuvânt din lume/ nu mai poate să oprească
aplicarea hotărârii/ cu ştampilă mai rotundă
decât cercul cel ce-ncearcă/ învârtirea omenească!
 
Uită-te la ceas, sublimo.../ fă-ţi un semn de cruce mare,
nu întoarce papagalul,/ doarme-l, dă-i tranchilizante,
nu aş vrea să fie martor/ trist la ceastă întâmplare,
cum a fost odinioară,/ ştii tu când...(publicitate!)...!
 
Gata, vin, deschide ochii,/ frumuseţeo răpitoare...
nu cumva să uiţi dactilul/ şi nici iambul, nici troheul...
vezi să nu te împle plânsul,/ n-avem timp de lăcrămare,
o s-avem în Totdeauna/ sclav (in)dezirabil: Eu-l!