A patra poezie catedrală
(legendă)
Am crezut mereu că nu s-a dus,
am iubit-o fără şovăire:
ea citea frumos nimic în plus,
eu eram tămâie la citire.
O cătam pe câmp şi prin păduri,
şi plângeam şi nu ştiam pe unde
s-o mai cat cu puşti şi cu securi,
şi-am crezut atunci că se ascunde.
Am crezut că se ascunde-n crâng,
am crezut că se ascunde-n lume,
am crezut şi-am început să plâng
fără rost şi bleg şi fără nume.
De atunci mă simt nimic în plus,
de atunci trăiesc fără simbrie,
de atunci Maria mea s-a dus,
de atunci nu am nici o Marie.
0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.