Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Dacă (mic...tratat de răspuns)

(Nu) ştiu să număr, (n)-am ce număra
când tot/nimic (nu) stă la numărare...
zic: 1, 2, 3, 4...nu mai zic...
mulţimea asta-i prea obositoare
 
pentru ştiutul meu de-ncepător
într-ale celor vii şi celor moarte...
5, 6, 7, 8...mai am puţin...
şi cred că (n)-am să trec peste departe!
 
Sunt avansat şi (nu) ştiu ce să fac...
(n)-aş vrea să mă opresc, dar mi se pare
că am greşit ceva...şi că (nu) văd
cum fiecare număr (nu) mai are
 
vrun farmec şi vro şansă dacă nu-i
dat la scădere, dat la adunare,
dat la-nmulţit şi la-mpărţit, la toţi
cei care-s trişti că (n)-au numărătoare!
 
Zic 9...vine 0...(nu)-l rostesc...
(nu) are rost să spun cum cest nimică
lângă oricare cântăreşte mult
şi-n rău şi-n bine...tac...îmi este frică!
 
(Nu) ştiu ce număr am în cest vacarm,
în astă valmă strict (ne)ordonată,
dacă am plus ori minus, n-am aflat
dacă prezenţa mea-i numerotată!
 
Mă văd, m-ascult...să aflu dacă-s eu
sau altul, dacă ies la numărare...!...
La început (n)-a fost (?)...aud ce-a fost:
UNU-i răspuns la orice întrebare!