Succes al Festivalului Internaţional "Dimitrie Cantemir"
Sâmbătă seara s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Veche "Dimitrie Cantemir". Evenimentul a avut loc în grădina Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine. Potrivit biroului de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, "pe scena amplasată în primitoarea Grădină a Palatului Episcopal, au urcat formaţii de muzică sau dansuri tradiţionale, precum: "Cenan Vafki" din Istanbul, Turcia, "Kalofonis" din Galaţi, Ansamblul de Dans Tradiţional Grecesc "Olympos" şi trupa de dans popular turcesc "Fidan Lar" a Uniunii Democrate Turce din România. În acelaşi context, gălăţenii s-au putut bucura şi de interpretarea la acordeon a unor melodii tradiţionale de către cunoscuta artista gălăţeană Viorica State, laureată a numeroase concursuri şi festivaluri din ţară şi străinătate. Deşi la o oră destul de înaintată, concertul internaţional de muzică veche tradiţională "Dimitrie Cantemir" s-a bucurat de un real succes, sutele de gălăţeni prezenţi la eveniment apreciind prestaţia tuturor celor ce au urcat pe scenă".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.