Merinde pentru nemernici şi mucenici (despre mama)

Nu are nici o formă şi nici o greutate.
Se naşte, nu-i născută. Stă peste tot, nu cade.
Închide şi deschide (la toate şi la toţi)
ochi, suflete şi minte. Dă glas şi sens la roţi.

Coboară, urcă, merge încolo şi încoace.
E goală totdeauna. Face minuni şi tace.
Atinge (în infernuri, dar şi în raiuri) frunţi
şi inimi împărate, şi inimi de mărunţi.

Îşi este mamă sieşi... (şi altora li-i mamă)...
vezi cum întinde mâna şi mângâie şi cheamă
afară, înăuntru, aiurea, în altar,
în viaţă şi în moarte... şi iar, şi iar, şi iar...?!

Cum se piteşte-n lemne, în cărţi, în lumânare...
să fie când nu este, s-avem când nimeni n-are...
cum ceastă fenomenă-i (acolo şi aici)
merinde la nemernici, dar şi la mucenici...?!

Şi vorba ei... (înaltă şi blândă-alcătuire,
superbolă şi-adâncă şi veşnică, din fire)...
auzi ce fel se vede, auzi ce fel s-aşază?!
şi vezi ce fel s-aude (în sânge şi în os)
cum intră şi ne spune că-i doar o strâmbă rază...
se-ndreaptă şi ne şterge de moarte, majestos?!