Ultima poruncă (samaritean tangou)

Şi tu, şi eu, şi el, şi ea... tot Universul
suntem pe-acelaşi vulnerabil/straşnic drum...
(nu) te râvnesc, dar dinadins mi-aduc aminte
de-atunci, de-acum... şi iar şi iar de-atunci, de-acum!

Te rog frumos, intră-n ogradă, zgribulito!...
nu simţi că dârdâi? şi nu vezi că te aştept?
am pus de cald, am pus de ceai şi de lectură,
minuni am pus la îndulcit, la înţelept...

la întrupat am pus iluzii, visuri, gânduri...
şi tot ce-i strâmb şi rău am pus la întrerupt...
să nu mai creadă lumea cum că nu-s în Stare,
am smuls deasupra şi am pus-o dedesubt!

Tare mi-i milă când te văd fără cuvinte
şi fără vlagă... dau în lacrimi când te văd
cum toată lumea-ţi ocoleşte Veşnicia...
habar nu are că nu are îndărăt!

Habar nu are că nu-ţi scapă, că nu poate
să se ascundă, n-are unde, n-are cum...
fiindcă tu eşti şi-nceputul şi sfârşitul
de-atunci, de-acum... şi iar şi iar de-atunci, de-acum!