Erată (aici, acum şi aşa)

Declar, nu sper şi nu regret:/ cred că-s Aici dintr-o-ntâmplare,
dar nu sunt sigur...când încerc/ adeverirea, mi se pare
un fel de vis indiferent/ al unui „ce”, al unui „cine”
supra-numit şi supra-pus/ în orice chip să mă decline,
să mă conjuge-n orice chip,/ să mă dea hrană la nimică,
prin mori de apă şi de vânt:/ ghes la curaj, dar şi la frică!
 
Declar, nu sper şi nu regret:/ cred că-s Acum dintr-o greşeală...
(monoteist, monovalent,/ monadă rea-catastrofală)...
dintr-o greşeală de tipar/...(punct rătăcit, fără erată,
abandonat pe-un colţ de timp,/ de gol, de spaţiu, pe-o bucată
de lut sensibil la neant,/ primejdios în alergare
prin visul celui adormit/ exact în centrul cel mai mare)...!
 
Declar, nu sper şi nu regret:/ cred că-s Aşa din răzbunarea
unui principiu care-a vrut/ altă ceva-n sus-jos...şi care-a
dat mai puţin suflet la unii,/ pe când mai mult a dat la alţii...
şi-astfel: urâţii şi frumoşii.../ şi-astfel: adâncii şi înalţii...
şi-astfel: curaţii şi murdarii.../ şi-astfel: bogaţii şi săracii...
încât s-adună, stau de-olaltă/ toţi drepţii, sfinţii şi toţi dracii!
 
Declar, nu sper şi nu regret:/ acest Aici e-amăgitorul
adverb de loc, şi-l tot desfid,/ şi nu-l tratez cu binişorul...
şi-acest Acum e un meschin/ adverb de timp, şi nu-l ating,
e un malign contagios/ de când big-bang, de când bang-big...
şi-acest Aşa e-un (de)mascat/ adverb de mod, un coate-goale,
un impostor şi-un cabotin/ în roluri seci, catastrofale!
 
Declar, nu sper şi nu regret:/ frumos, urât, cum e în toate,
mi-i tot la fel, fiindcă ştiu/ că rău, mai rău chiar se mai poate
şi cred că-i bine de-nţeles/...(oricât o fi, n-o fi minciună)...
că nişte credincioşi scrântiţi/ şi-au cumpărat Pământ pe Lună!...
Şi cred că-i bine să umblăm/ târâş pe scoarţa ast-albastră...
să nu se scoale...dacă-i treaz,/ e vai şi-amar de pielea noastră!