Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Ruga unui copac anonim (către doamna Jenica Toma, în ziuă aniversară, La mulţi ani!)

De mâine, când voi fi cais,
te rog să laşi geamul deschis,
să vezi cum urc la cer, pe brânci,
să văd cum stai şi râzi şi plângi!
 
De mâine, când voi fi gutui
cu suflet verde-amărui,
te rog să-mi zici gata la nai,
să văd cum plângi şi râzi şi stai!
 
De mâine, când voi fi alun
şi va să vreau ceva să-ţi spun,
te rog s-arunci cuvinte-n crengi,
poate aşa mă înţelegi!
 
De mâine, când voi fi măslin
la care toţi sperjurii vin
şi fură rod şi fură dor,
te rog să mă păzeşti uşor!
 
Să mă păzeşti şi să le spui
c-am fost cais, alun, gutui...
şi am băut cântec şi zbor
din lacrima poeţilor!
 
Şi să rămâi aici, să vezi
tristeţea marilor livezi,
să vezi ce frig...să vezi ce frig...
de mâine, când voi fi nimic!        

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.