Încă un premiu pentru Oana Dugan
* Autoarea a aflat întâmplător, după o lună de la festivalul din Ipoteşti, că a fost premiată *
„Aflu, cu ocazia târgului cărţii Axis Libri, când domnul Zanfir [directorul Bibliotecii „V.A. Urechia”] a avut bunăvoinţa să-mi dea ultimul număr din Convorbiri literare, că şi anul acesta, la Botoşani, mi s-a mai decernat un premiu pentru critică literară la Concursul Naţional de Poezie şi interpretare critică a operei eminesciene, Porni Luceafărul”, ne scrie poeta, prozatoarea şi eseista gălăţeană Oana Dugan. Mai precis, un premiu la secţiunea de interpretare critică a operei eminesciene.
De ce nu ne miră? Într-o ţară a lucrurilor bifate, „să fie acolo”, afli din presă ceea ce ar trebui să ţi se comunice prin telefon. Se pare că s-au încurcat mailurile. „Aveau, totuşi, numărul de telefon”, spune Oana, care, după ce-a aflat vestea - într-un târziu, căci festivalul s-a desfăşurat la jumătatea lunii trecute! - l-a contactat pe scriitorul Gellu Dorian, organizator al evenimentului.
Important este însă că, pentru al doilea an consecutiv, Oana Dugan primeşte acelaşi premiu la acelaşi concurs. A folosit de altfel un pseudonim, „pentru a nu influenţa juriul”. Titlul eseului premiat este Rugăciunea unui dac - manifest indico-dacic în context universal.
Originalitatea eseului constă în eliminarea controverselor privind atribuirea unui titlu, având legătură cu istoria Daciei, unei poezii de influenţă filosofică extrem-orientală; decodarea din punctul de vedere al influenţelor mitico-spirituale indo-europene a versurilor poemului.
Cadru didactic universitar cu o experienţă americană pe plaiuri chinezeşti (pentru opt luni Visiting Professor la Universitatea din Shantou, China, unde a predat limba engleză şi a făcut cercetare, printr-un program american), gălăţeanca a avut curajul să privească figura lui Eminescu prin prisma ultimelor cercetări privind viaţa, opera, dar şi activitatea jurnalistică, politică şi de activist român a poetului, renunţând la clişeele comode.
„Nici la ora actuală nu mi-am recuperat diploma! Dar se pare că ea există!”, ne scrie, optimistă, Oana Dugan.
Anul trecut, gălăţeanca smulgea chiar trei premii, din domenii diferite: critică, proză şi poezie. Pe lângă premiul de la Ipoteşti, la „Porni luceafărul”, a primit un premiu la concursul Naţional de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu”, la Buzău, pentru proză fantastică, în care şi-a folosit experienţa acumulată în Orient, dar şi o diplomă de onoare la Paris, la Concursul European de Poezie Francofonă Europoésie 2008, desfăşurat sub egida Asociaţiei Rencontres Européennes - Europoésie, pentru poezie scurtă şi haiku, într-o confruntare cu peste 100 de poeţi francofoni din toată lumea, cu peste 250 de poezii în concurs, fiind singurul român premiat.
Oana este mândă că a făcut să se vorbească în capitala Franţei despre România şi despre Galaţi. Şi în 2001, Uniunea Poeţilor Francezi i-a decernat premiul pentru critică literară. A publicat două cărţi, amândouă fiind premiate peste hotare. Şi, bineînţeles, a fost contactată de organizatori, ca să-şi primească premiul…





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.