Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

MAI MULT CA SF-UL. Poala (1)

Subinginera de poliţie Margaret Stanley Keaton urmărea pe display firicelul acela pâlpâitor numit viaţă. Pâilpâirea  aceea translucidă era de fapt un om care fugea; desigur, o femeie, doar femeia are, firesc, iniţiativa. Un om, o femeie care tocmai comisese un păcat înspăimântător împotriva Băncii de Penicilină din Los Angeles. Firicelul verde tocmai se transformase într-un punct verde.

„Acum urcă,  stârpitura!” – scrâşni doamna Keaton. Opri spacerul lângă un bloc nou de locuinţe, dintre cele eco, acoperite cu plăci de pământ înverzit, elastic la cutremure. „Fabrici de ozon”, spuneau reclamele (bullshit!), dar subinginerul de poliţie Jayme simţi că se sufocă. Era unul dintre foarte-foarte puţinii bărbaţi poliţişti - ce vremuri am ajuns să trăim, uite, ajung să primească şi bărbaţi în Poliţie! Un genunchi tras între picioarele unui poliţist bărbat şi, gata, l-ai pierdut! O femeie e indestructibilă, rezistă şi nu renunţă. Un miros puturos venea de undeva de sus, parcă din Cer. Keaton le făcu semn celor două asistente de poliţie şi ele îşi reglară blasterele chiar în timp ce săreau de pe turelă. Subinginerul Jay, voluntarul venit din Armata Salvării vru să-i urmeze. Tânărul transpira în sutana sa galbenă, deşi în cockpit era chiar frig.

- Tu, acolo! - tună subinginera Keaton. Vom merge amândoi după…

*


Urmărirea continua în clădire. Pe display apăreau acum când trei puncte verzi, când două. Cele două asistente se furişau prin noaptea scărilor fărâmate. La intrarea de la primul nivel le fu uşor: senzorii uşii-ghilotină  erau deja distruşi de fugara disperată, uşa sărise din ghidaj iar ghilotina de rezervă nu căzuse, cine ştie din ce motiv. Probabil că aici locuiau farmacişti şi ţineau pe undeva seifuri ascunse cu antibiotice, poate chiar asterină, de aceea sistemul de protecţie era aici mai complicat. Şi, cu cât e mai complicat, un sistem se strică mai uşor - aşa, de unul singur!

Doamna Mark intră prima. Susan Dim Magic îşi făcu repede cruce şi trecu şi ea dincolo. Se opri gâfâind, dar nu numai din cauza panicii: al optulea acces de febră Colorado în numai trei zile! Să o fi înlocuit careva? Eşti prost?! Păi toate duc boala asta pe picioare!

Unele mai şi scapă naibii cu viaţă…

(Va urma)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.