Şi nici să nu te mai întorci în visul meu de hahaleră!

Cred c-ai văzut ce delicată-i...nu pot să cred că n-ai văzut/ în mijlocul copilăriei, lângă oriunde, când visai/ cu ochii azvârliţi deasupra, departe, sub necunoscut,/ prin toiul tainelor cuprinse n-acel adânc picior de plai,/ n-acea mirifică lucrare a Dumnezeului uitat/ pentr-o banală dezlegare la moft, la dulce, la păcat!

Cred c-ai văzut cât de albastră-i...(numai privirea ta-i aşa)...!/ Când întorci ochii către mine înmărmuresc, mă fac statuie,/ parcă nu-s eu, parcă e altul, parcă aş fi altă Ceva,/ nu cel care-a găsit la tine, atunci, dulceaţă amăruie/ ca o Iubire fără şansă şi fără leac, fără noroc,/ şi care până-n veac de veacuri nu va să aibă Timp şi Loc!

Cred c-ai văzut cum ne aşteaptă în jurul ei răscolitor,/ poate-nvăţăm ce-nseamnă vrajă şi pur şi simplu şi sublim.../ poate ne scriem veşnicia tăcerii noastre-ntr-un chilim,/ poate-auzim (din)spre oriunde:/ nici tu nu mori, nici eu nu mor!/ Poate aşa vom înţelege Clipa cea ultimă, măcar/ cât ne mirăm ce delicată-i...dar noi n-avem nici un habar!

Cred c-ai văzut cum lăcrămează ca o mireasă părăsită/ în ziua nunţii, ca o mamă cu toţi copiii duşi la Stea.../ duşi să viseze apă vie, să sape-ntruna, să deschidă/ o altă Cale pentru-această frumoasă-n veci: nu-mă-uita!.../ Şi n-are cum să nu te doară, şi n-are cum să nu te mişte/ această stare în pustiu, în aiurare şi restrişte!

Dac-ai văzut, te rog frumos, porneşte repede, ia samă.../ şi-ncearcă să nu mai plăteşti ne-nsufleţirii nici o vamă!/ Încearcă marea Renunţare la moft, la dulce, la păcat.../ şi fă din Miozotis, doamnă, Cuvântul cel mai predicat!

(Publicitate: „Tocmai acolo să te duci, soprana mea spinto-lejeră.../ şi nici să nu te mai întorci în visul meu de hahaleră!/ Tocmai pe-acolo să-ţi răstorni veninul şi iubirea toată,/ fiindcă, mulţumită lor, m-ai tras pe sfoară şi pe roată!/ Tocmai pe-acolo să-(mi) aştepţi căderea perpendiculară/ a stelei care-a răsărit frumoasă, eminesculară!/ Tocmai de-acolo să porneşti baletul aşteptat de mine,/ şi singură să fii, şi-apoi să-mi numeri zilele puţine!/ Tocmai pe-acolo să visezi ce bine-ar fi să fie, oare (?)/...(în opera din care cânţi)...o Arie fără Uitare!/...Tocmai pe-acolo să pricepi de unde vine şi cum pleacă/ Lumina stelelor plângând...soprana mea spinto-săracă!.../ Tocmai de-acolo să te uiţi cum stau Cub inutil în Sferă.../ şi nici să nu te mai întorci în visul meu de hahaleră!” – Iolanda Cremene)...Nu?