Un gest umanitar (situaţie de urgenţă)
Bună dimineaţa,
frumoasă Roabă a lui Dumnezeu!...
De mii şi mii de ani îţi osteneşti
visul şi trupul şi sufletul prin Eternitate,
dar nimeni nu întreabă dacă ţi-i greu
printre cele sfinte şi printre cele lumeşti,
dacă inima ta răbdătoare mai poate
duce sângele ne/norocirii până departe,
din ce în ce mai rece şi mai departe!
Bună ziua, bună seara,
frumoasă Roabă a lui Dumnezeu!...
Să ştii că am foarte multă Vremelnicie
numai bună şi minunată
pentru alcătuirea ta exemplară
şi pentru mângâierea sufletului tău,
am numai mirare şi admirare pentru tine...
şi te întreb încă o dată:
nu vrei să te scot din această Robie?





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.