Scriitorul Mihai Gheorghiu REVINE la Galaţi
Filiala gălăţeană a Asociaţiei „Părinţi pentru ora de Religie” (APOR) organizează vinerea viitoare, pe 25 noiembrie, un eveniment intitulat „Minunata lumea nouă - Revoluţia culturală a modernităţii”. Va conferenţia, cu această ocazie, scriitorul Mihai Gheorghiu, director-adjunct al Muzeului Ţăranului Român şi preşedinte al Comitetului de Iniţiativă Constituţională al Coaliţiei pentru Familie. APOR informează că, printre lucrările care poartă semnătura invitatului se numără “România dincolo de trecut. Eseu despre experienţa servituţii" şi "Reversul istoriei. Eseu despre opera lui Mircea Eliade". Numele scriitorului a apărut, în 2013, într-un scandal în care un grup de homofobi a oprit proiecţia filmului “The kids are all right”, la Muzeul Ţăranului Român. Pelicula, premiată în Statele Unite, spune povestea unui cuplu de lesbiene care au fiecare câte un copil născut în urma inseminării artificiale cu material genetic de la acelaşi donator. La un moment dat, copii doresc să îşi cunoască tatăl şi acesta apare în viaţa familiei netradiţionale.
“Tema conferinţei (de la Galaţi - n.r.) este una de mare actualitate şi aproape deloc abordată în discursul public cultural românesc. În încercarea omului contemporan de a rămâne el însuşi într-o lume intens desacralizată, Mihai Gheorghiu identifică mecanismele prin care societatea acționează asupra individului în scopul reeducării sale anticreştine. Subiectul tratat ajunge inevitabil la problema libertății pe care o mai poate exprima omul modern, care "şi pentru care libertatea se reduce la libertatea de a produce. Iar noi ceilalți... din jurul acestui om modern? Răspunsul identificat de scriitor este trist dar adevărat: "însă există şi soluţia simplă" - a şti să te regăseşti ca om în spatele tuturor măştilor înseamnă a regăsi libertatea, adică raportul esențial cu tine însuți".
"Minunata lume nouă" este şi titlul unui roman semnat de Aldous Huxley, o distopie care prezintă o omenire înrobită prin consum şi care îl venera, ca zeu, pe Henry Ford, fondatorul industriei automobilistice americane. O fi vorba şi despre asta? Rămâne să aflaţi!
Conferinţa va avea loc în sala Aula Magna a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, cu începere de la ora 17.00. Coorganizatori sunt: Arhiepiscopia Dunării de Jos, Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor” şi Provita Galaţi.
Scriitorul Mihai Gheorghiu a mai fost prezent la Galaţi la începutul lunii martie, la o conferinţă intitulată "România pentru familie".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.